7. Reşedinţa lui Decebal

Motto:  "Oricine tânjeşte după un stăpân, SERVITOR se va numi"

Istoria lumii pare uneori extrem de ciudată şi controversată. În jurul anului 1574 un călugăr spaniol, numit Alphonso CIACCONE, prezintă în premieră basorelieful sculptat pe Columna lui Traian în Roma a lui Apolodor din Damasc, care înfăţişa scene din cele 2 campanii militare în cucerirea Daciei ale sus-numitului împărat (101-102 d.H. urmată de 105-106 d.H). 

Arăta, într-adevăr, ciudat că exact ei, romanii, nu au lăsat nicio mărturie scrisă despre columna de piatră, o adevărată piatră de hotar a culturii antice, chiar ei, care obişnuiau să scrie o gramadă despre orice, oriunde. Şi va fi acelaşi spaniol care va fi primul să stabilească faptul că toate basoreliefurile Columnei se referă la aceste două dramatice războaie dintre Roma Imperială şi strămoşii poporului român (citând din lucrarea istoricului Radu Florescu, pagina 11). Şi acum urmează descrierea exactă a părintelui Ciaccone a primei şcene din Columna lui Traian, cu menţiunea că acest călugăr era bine pus la punct cu aspectele majore ale realităţii italiene ale sec. XVI. (după prof. Dr. N. Copoiu în lucrarea "Palatul lui Decebal"):  "Resedinţa lui Decebal era un palat magnific, decorat cu columne şi portrete, probabil situat pe ţărmul nordic al Dunării, pe care împăratul Traian îl va ocupa ulterior, dând ordine să se păstreze toată mobila regală. Momentul culminant este în timpul "Tratatului de Pace" temporar încheiat în 102 d.H. între Traian şi Decebal. De-a lungul esplanadelor de sus ale palatului se putea vedea o presupusă statuie a însusi regelui Decebal, sculptura putând reprezenta în acelaşi timp unul din marii săi predecesori, îmbrăcat în costumul naţional dacic. Poarta principală a palatului se vede că era îndreptată spre Dunăre. Frontul ei înfăţisa trei tineri complet dezbrăcaţi, fiecare tinând câte o torţă. Cel din mijloc avea arătătorul şi braţul drept ridicate, cărând torţa cu mâna stângă, arătând două crucifixuri în mâna dreaptă. Aceste ultime două sculpturi pot fi considerate ca imagini a aşa-numitului "LARS", adică ACELE DIVINITĂŢI CARE INDICAU ÎN CADRUL VECHII MITOLOGII DACICE CINE AVEA GRIJĂ DE CASĂ ŞI CINE O PĂZEA. Aparent nimic înăuntrul unei case nu putea fi ascuns de aceşti mici "zei de casă" deoarece se credea că ei deţin elementele foc şi lumină, fiind extrem de credincioşi locatarilor casei lor. Ultima caracteristică era artistic exprimată prin degetul ridicat "LARS". 

                                                    Aur dacic 

Această total nouă descriere contravine, bineînţeles, cu ceea ce am fost învăţaţi decenii de-a rândul în şcolile comuniste. Mulţi dintre noi au crezut mereu că vechii daci ar fi fost un fel de sălbatici şi ţărani primitivi, locuind în bordeie sub pământ, în timp ce aveau mari şi numeroase mine de aur împrejur, şi care, aşa cum susţin, au trebuit să aştepte venirea "romanilor civilizatori" conduşi de "strămosul nostru" Traian însusi, pentru a putea ajunge la "societăţile de elită" ale lumii antice. "Civilizatorii" au fost în realitate trupe mercenare romane care pe durata chiar a primului an de şedere pe bucăţile de teritoriu cucerite, aveau să devină "faimoase" nu numai pentru că au furat tezaurul regelui Decebal (după ce l-au forţat pe viteazul rege să se sinucidă) dar şi prin ulterioara lor considerare de către un val de istorici iresponsabili ca fiind promotori ai progresului social… El, împăratul Traian, avea să ia credit postum pentru "civilizarea" noastră într-un mod similar în care, secole mai târziu, au aplicat-o conducătorii fanarioţi străini ("Fanarul" era un cartier al Istambulului din Epoca Mijlocie, renumit pe timpul expansiunii Imperiului Otoman datorită "rezidenţilor", marea majoritate de origine greacă) şi care strângeau bani pentru a-i oferi sultanului în "schimbul" coroanei vreunui stat vasal. Odată aleşi regi, ei foloseau înrobirea ţării respective cât mai mult posibil, trimiţând totodată anual înapoi sultanului sume uriaşe de bani, de obicei până când altcineva era numit succesor, iar fanariotul în dizgraţie era "înlocuit" şi… sugrumat de trimisii oficiali otomani), Hohenzollern-ii (printre altii Regele Carol al II-lea), faşcistii sau ruşii… Fiecare dintre aceştia şi-au dat osteneala să ne "civilizeze" mai bine decât predecesorii lor, nelăsând în urmă regrete sau păreri de rău, ci numai sărăcia şi suferinţa nefericitei populaţii autohtone române.

De ce oare "istoricii" nostri nu înteleg că, "CINE TÂNJESTE DUPĂ UN STĂPÂN, SERVITOR SE VA NUMI?" Să fi devenit aceşti aşa numiţi "creatori de istorie" orbi, şi să nu vadă frumoasa şi totodată profunda interpretare de mai sus a primelor scene ale Columnei lui Traian? Bineînţeles, foarte posibil că ipotezele călugărului spaniol să se dovedească greşite, dar totusi, pentru a înlătura orice presupunere greşită, se cere întâi încercat să se facă cunoscută, ca apoi, efectiv să se dovedească că este eronată. Respectiva imagine despre Columna lui Traian de care vorbim este înregistrată la numarul 231 în albumul lui Ciaccone, în timp ce apare la 357 conform elaboratei analize a basoreliefului făcută de cuplul de istorici Florescu-Miclea. Acesti doi domni, reputaţi profesionişti, se ţin tare în a considera că şcena descrie prima campanie a împăratului Traian, îmbarcarea la portul Ancora în drumul său către Dacia, alături de el fiind sora sa Maria şi soţia Plotina (aceeaşi reprezentare este mult mai probabilă în accepţiunea noastră-statuile goale ale celor trei "LARS", zeităţi domestice dacice ale casei, despre care vorbeam la începutul acestei secţiuni).

Au existat mai multe ipoteze privind semnificaţia scenelor Columnei şi multe altele vor apărea în viitor, dar un singur lucru poartă semnificaţia sa eternă de piatră:  înăuntrul graniţelor unei SUPER-BOGATE ţări, în mod special prin terenurile aurifere, pare foarte plauzibil că, conducătorii locali cei mai de seamă să se fi bucurat de viaţă şi… PALATE capabile să-i facă invidioşi chiar şi pe "civilizaţii" regi şi împăraţi ai Europei de mai târziu!