vineri, 6 iulie 2018

3. Noi nu suntem urmaşii Romei

         Voi începe prin a specifica faptul că cititorul nespecialist are dreptul să cunoască limitele actuale, reale ale cunoștințelor noastre despre trecutul țării în care ne-am născut și căreia îi vom aparține întotdeauna, indiferent pe ce meleaguri ne-a călăuzit destinul.

          Am să fac uz de versurile unei poezii scrise de V. Băjenaru:

"Ce limbă vorbeau dacii, azi nimenea nu știe!...
Căci pe atunci săracii n-aveau creion, hârtie,
Iar vorbele nescrise, precum se știe... zboară,
Argumentând ne zise, cândva, o profesoară.
Lingviștii socotiră, mai cu luare aminte,
Și în final găsiră vreo 7-8 cuvinte
Ce par a face parte, chiar din limbajul trac!
Dar, deși-i scris în carte, cu asta nu mă-împac.
Păi stai și ia aminte, de cumva e posibil,
Cu câteva cuvinte, să fii inteligibil?..."

            Întrebarea pe care ne-o punem este: ce limbă vorbeau geto-dacii (pelasgii = tracii)? 
         Răspunsurile nu pot fi decât două, dintre care avem de ales unul: vorbeau o limbă diferită de cea a cuceritorilor și în consecință au fost nevoiți să-și însușească latina după ocuparea a 14% din teritoriul Daciei de către legiunile împăratului Traian în 106 d.H., ori limba populației autohtone a Daciei era asemănătoare cu latina, astfel încât nu a fost necesară învățarea altei limbi.
            Revenind la poezia lui Băjenaru, oare să fie adevărat că tot ce ne-a rămas de la străbunicii noștri geto-daci să fie numai 7-8 cuvinte?... Anii trec, lumea se schimbă iar astăzi avem asa-zisa "Arheologie Lingvistică" și descoperim că Lingvistica, Istoria, nu au fost până acum nimic altceva decât defilee de erori.
               De 200 de ani, de când un oarecare W. Jones (1786) a intuit si afirmat provenienţa sanscritei, elinei şi latinei dintr-o "limbă mamă", numeroase minţi "strălucite" au încercat să reconstruiască această limbă "matcă", generând două teorii care susţin două origini:  limba indo-europeană pe de o parte şi limba ariană pe de altă parte, localizată undeva în Europa Preistorică.
          Cercetătoarea americană Marija Gimbutas, profesoară la Universitatea din Los Angeles, California, spune:  "România este vatra a ceea ce am numit "vechea Europă", o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.H., axată pe o societate matriarhală, teocratică, pasnică, iubitoare şi creatoare de artă, care a precedat societăţile indo-europenizate patriarhale, de luptători, din epocile Bronzului şi Fierului. A devenit de asemenea evident că această străveche civilizaţie Europeană precede cu câteva milenii pe cea Sumeriană, facând imposibilă ipoteza conform căreia civilizaţia războinică şi violentă a sumerienilor ar fi fost cea mai timpurie de pe glob".
            Spaţiul carpato-dunarean este una din puţinele zone ale Europei care nu a fost afectată direct nici de calota glaciară, nici de cea alpină, ramânând în cea mai mare parte zonă cu condiţii de vieţuire atât pentru om cât şi pentru animalele şi plantele ce-i asigurau traiul, desi pe înălţimi s-au format gheţari în câteva masive muntoase: Rodnei, Căliman, Bucegi, Făgăras, Cindrel, Parâng, Retezat. Astfel, cercetări fără reproş de la Universitatea din Cambridge au stabilit că singurul "spaţiu" care corespunde condiţiilor din vechea literatură Vedica este cel Carpatic şi sub titulatura "Ancient Indian", plasează faza primară a culturii Vedice la noi. După învăţaţii englezi (şi nu români), cetatea Carpatică face parte din "habitatul primitiv al arienilor".
                De la teoria dezvoltată de englezi să ne întoarcem la poezia lui V. Bajenaru:

"Istoricii de asemeni la Roma au găsit
Legenda acelor gemeni ce Roma a uimit: 
Pe Romulus şi Remus lupoaica i-a crescut;
Din ei, spune legenda, romanii s-au născut!

 
                        Romulus şi Remus

               Povestea idilica a celor doi gemeni găsiţi pe apa Tibrului de o "lupoaică", sigur că ne-a impresionat, în special când ni se spune că şi "noi" am fi un fel de urmaşi ai lor. Dar chiar să fim mândri de aceasta? Să încercam să vedem această istorioară cu alţi ochi: Rhea Silvia, fiica lui "Numitorul" Rege de Alba Longa şi totodată o vestală virgină din templul lui Marte (Zeul Razboiului) a rămas gravida "din senin" cu zeul Marte şi a născut doi gemeni pe care unchiul ei Amulius (care pare a nu fi crezut minunea cu zeul) dă ordin servitorilor să-i arunce pe bastarzi în Tibru. Coşul cu copii este găsit de o Lupoaica, termen folosit pe atunci pentru femeile de moravuri uşoare. Asa că apare mult mai plauzibil că o astfel de persoana i-a salvat pe gemeni, iar ciobanul Faustulus i-a crescut. Fanteziile cu Zeul Marte nu le-a crezut nici unchiul nefericitei, de ce ar trebui să le credem noi? Credeţi că noi românii ar trebui să ne căutam o astfel de... origine trivială?...

"Pe daci îi ocupară acei viteji romani
Şi i-a-nvăţat latina în cam 100 ani!
Că dacii-nvătară latina aşa uşor,
Vezi, asta nu mă miră şi zis-am: 'Bravo lor!'
Dar că-şi uitară limba, vocabular întreg
Vezi domnule, eu asta n-o-nţeleg!
Că un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Că îşi mai schimbă portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar că îşi uită limba, exemplu nu-i sub soare,
Decât acele cazuri, când un popor... dispare!"

                Legiunile armate romane au ocupat numai 1/7 din teritoriul Daciei (14%) şi pentru o perioadă istorică foarte scurtă, de exact 165 de ani (106 d.H.-271 d.H.). La ei acasă, în peninsula Italică avem şi astăzi dialecte ca cel Toscan, Lombard, Calabrian ori Sardinian  care-i fac să nu se înţeleagă între ei. Mai mult, sutele de alte dialecte din Italia (se estimează că ar exista circa 1500) dovedesc că peninsula Italică nu a fost "romanizată" acasă la ea. Astfel cum se explică "romanizarea" noastră de către cuceritorii Daciei? Cum să ni-i închipuim pe ţăranii daci, locuind prin văi şi munţi, dealuri şi păduri, repezindu-se să înveţe latina?... Şi nu numai ei, cei din teritoriul ocupat de romani, dar şi dacii liberi care reprezentau 86% din populaţia ce trăia în restul Daciei neocupată de romani. Cum vă închipuiţi că ţăranii daci a căror speranţă de viaţă se situa în jurul vârstei de 19 ani şi nu aveau nici texte, dicţionare, profesori, caiete sau creioane, au putut învăţa atât de bine latineşte încât au realizat cea mai unitară limbă latină cunoscută, pe care latinii înşişi nu au fost în stare s-o realizeze nici măcar la ei acasă, în peninsula Italică (până azi când au la dispoziţie un regiment de cărţi de gramatică şi materiale audio-video)?
               Nu am dreptate să mă revolt împotriva profesorilor care se mulţumesc să se rezume la ceea ce au învăţat sau n-au învăţat în tinereţea lor, împotriva celor care din interese geo-politice încearcă să bage în capul generaţiilor acestui secol că avem o alta limbă şi o altă origine decât cele evidente şi reale? De ce să acceptăm transmiterea neştiinţei prin învăţământ?
           O situaţie similară cu cea din "Italia-Mama" în privinţa numărului de dialecte populare se întâlneşte şi în alte ţări ale Europei:  Franţa, Spania, Marea Britanie şi Germania, în care locuitorii comunică între ei prin intermediul limbii literare învăţate în şcoală, cea vorbită acasă făcându-i de neînţeles pentru co-naţionalii lor situaţi în alte colţuri ale ţării. Numai în România situaţia este fundamental diferită, toată populaţia ţării este capabilă să comunice prin limba însuşită de mic copil în familie. Totodată limba deprinsă acasă nu este diferită de cea învăţată la şcoală...
            Vom încheia această dezbatere analizând o a doua întrebare fundamentală, la care se vrea un răspuns din partea oricărui asa-numit "istoric" şi "lingvist" lipsit de credinţă sau bunăvoinâţă în acceptarea Adevărului. 
          Cum vă explicaţi că romanii au reuşit în aproximativ 100 de ani, aflaţi fiind la 1.500 kilometri depărtare de Roma, performanţe pe care nu au fost în stare să le reproducă în propria lor casă?... Si asta fără ca picior de roman să fi călcat pe mai mult de 86% din teritoriul Daciei! Naivi să fim s-o credem!
            Noi, urmaşii Romei?... Vă rog!
           
"Ardealu'a stat sub Unguri aproape ani o mie,
Si asupriţi Românii, aşa precum se ştie,
Nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitară totul?"

            Apariţia şi existenţa Ungariei s-a datorat convieţuirii hunilor cu populaţia primitoare geto-dacă care i-a învăţat agricultura, păstoritul şi care apoi a fost asuprită şi sfârtecată în numele catolicismului. Multi aristocraţi români Transilvăneni, pentru a-şi salva viaţa şi avutul, s-au convertit la catolicism şi s-au maghiarizat, însă n-au uitat nici limba, nici tradiţiile. De ce astăzi noi să credem că ce n-au putut face ungurii în o mie de ani au putut face romanii în aproximativ un secol şi jumătate?... Cu alte cuvinte, cum putem crede că aceştia i-au determinat nu numai pe dacii ocupaţi, dar şi pe cei 86% liberi să înveţe "latina" şi în acelaşi timp să-şi uite propria limba?...

"Când sub Traian romanii i-au biruit pe Daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit tălmaci!
Afirmă Desusianu şi asta totul schimbă: 
Deci dacii şi romanii vorbeau aceeaşi limbă!
Cum e posibil asta? Îndată vă explic,
De n-ati pierdut răbdarea şi m-ascultaţi un pic: 
'Naintea erei noastre, cât? nu prea ştiu precis
La nord şi sud de Istru (de Herodot e scris)
Trăia un popor harnic, pe plaiuri Carpatine
Ce cultiva pământul, vâna, creştea albine
Şi după zona-n care acei oameni trăiau,
Ei daci, geti sau iliri sau într-un cuvânt traci se numeau.
Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stăvileau barbarii, ce veneau val de val...
Dar secole 'nainte când nu erau regat,
O parte-acestor traci spre vest au emigrat
De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
Şi-aproape în tot sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele obiceiuri şi limba o păstrară,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişară
Aşa s-explică faptul de ce zisa latină
Au înteles-o dacii şi nu l-era străină!
Deci nu cu Roma 'ncepe al nost 'bogat trecut,
Ci mult mai înainte cătaţi un început!"                     
                                    

şarpelui cu cap de lup, steagul de luptă al dacilor: era purtat de „draconari“, iar şuieratul teribil pe care îl producea intimida inamicul

Citeste mai mult: adev.ro/npxlif
şarpelui cu cap de lup, steagul de luptă al dacilor: era purtat de „draconari“, iar şuieratul teribil pe care îl producea intimida inamicul

Citeste mai mult: adev.ro/npxlif
Şarpele cu cap de lup  
Steagul de luptă al dacilor: era purtat de draconari, 
iar şuieratul puternic pe care îl producea  intimida inamicul

şarpelui cu cap de lup, steagul de luptă al dacilor: era purtat de „draconari“, iar şuieratul teribil pe care îl producea intimida inamicul

Citeste mai mult: adev.ro/npxlif
În conformitate cu N. Densuseanu în "Dacia Preistorică" şi N. Iorga în "Istoria Românilor", în mod special capitolul intitulat "Strămoşii înainte de romani", a existat o "Românie Apuseană" din care s-au desfăcut naţiile franceză, italiană, spaniolă, portugheză şi o "Românie Răsăriteană” unde urmele-i trăiesc încă... Tot N. Iorga spune: "E o datorie sacra a fiecărui român să ia cunostinţă de istoria sa şi să-şi iubească neamul."
Un aspect controversat, care mi se pare că a fost ignorat, ar fi: dacă "Romanitatea Occidentală" a evoluat, dezvoltându-se mai multe limbi romanice (italiana, latina, spaniola, provensala, portugheza, franceza), de ce în cadrul "Romanităţii Orientale" nu s-a ajuns la formarea unei limbi noi, ci numai stadiul de dialecte:  istro-român (pe teritoriul ocupat de iugoslavi), megleno-român (pe teritoriul ocupat de bulgari), aromân (pe teritoriul ocupat de greci), daco-român (România de astăzi, plus teritoriul ocupat de rusi, ucraineni şi iugoslavi-asa numitul Banat Sârbesc)?
Unitatea lingvistică a acestor dialecte nu poate avea decât o explicaţie: cuceritorii romani au întâlnit o populaţie de aceeaşi limbă. Dacă astăzi se consideră că 95% din cunoştinţele acumulate de omenire sunt obţinute în ultimii 50 de ani... să vedem cum se poate schimba istoria.
Când, nu demult, s-a publicat teoria evoluţiei speciei umane în funcţie de vechimea cromozomială, s-a ajuns la concluzia că "prima femeie" ar fi apărut în sud-estul Africii. Următorul pas uriaş ar fi fost nordul Egiptului, iar de aici, Peninsula Balcanică, la...noi! 
Când cei de la Cambridge vorbeau de arienii din zona Carpato-Dunareană, teoria cromozomială nu apăruse încă. Şi din nou, de la noi, se desprind două mari grupuri, unul ce se va răspândi spre est, Indo-Asia, iar celalalt spre vestul Europei.
          Dacă cineva ar căuta în arhivele romane ori cele de la Vatican, ar găsi manuscrisul doctorului lui Traian, Criton, care ne descria pe noi, geto-dacii. Aparent, el ar fi unul care auzind limba vorbită de daci, ar fi exclamat: "sunt aceştia (daci) romani?..." şi de atunci am primit numele de "romani". Dar sigur vom fi cunoscuţi sub numele de romani după anul 106 d.H. când suntem parţial cuceriţi de romani şi "unificaţi" de aceştia pentru exact 165 de ani. Mai mult, când poetul roman Ovidiu a fost deportat la Tomis (Constanţa de astăzi, pe ţărmul apusean al Mării Negre) a scris şi poeme în limba localnicilor sciţi, limba tracilor, dar în alfabet latin, limba pe care a putut să o înveţe cu uşurinţă datorită asemănării limbii latine cu ea. Din păcate, poemul este pierdut pe undeva prin arhivele Vaticanului şi nimeni până în prezent nu s-a lăsat "convins" în a-l găsi.
          Odată stabilită problema limbii geto-dacilor, descoperim cu mândrie că noi nu suntem urmaşi nici ai slavilor, nici ai romanilor, ci ei sunt urmaşii nostri.
         Dupa N. Iorga, analizele chimice au arătat că mai mult de 30% din aurul faraonilor egipteni provine din Munţii Apuseni şi nimeni nu s-a decis de atunci să facă un studiu pe masura potentialului tehnic de astăzi. Stie oare cineva că Spartacus, acel gladiator care s-a autoeliberat şi s-a pus în fruntea sutelor şi miilor de sclavi romani, creând o armată care a speriat Roma, era un trac de-al nostru, din munţii Rodopi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

12. Mitologia la români - Aleşii lumii

Spaţiul Carpato-Dunărean a fost leagănul civilizaţiei ariene care va da lumii cea mai bogată şi variată societate de zei şi concepţie reli...